
KANGOOPACK · INTERVIU CU DANIEL COȚOP
Daniel Coțop vorbește despre evoluția echipamentelor și materialelor de ambalare: utilizarea hârtiei în anumite aplicații, cutii adaptate dimensiunilor produselor, sisteme de preîntindere și folii multistrat. Discuția urmărește relația dintre tehnologie, consumul de material și cerințele de ambalare.
Daniel Coțop:
În domeniul ambalării secundare, fie că discutăm despre ambalarea individuală sau grupată, observăm o tendință semnificativă de adaptare a echipamentelor, trecând de la folii termocontractibile sau BOPP la ambalarea în hârtie. Producători precum HugoBeck au dezvoltat mașini capabile să utilizeze atât plastic, cât și hârtie, cu metode de sigilare prin lipire pentru folie și prin lipire sau cusătură pentru hârtie.
De asemenea, CMC Packaging a creat echipamente care produc cutii de carton personalizate în funcție de dimensiunile produsului. În ceea ce privește stabilitatea paletilor, tendințele variază: pentru capacități mari și produse standard, cum ar fi materialele de construcții în saci, soluția cea mai utilizată este sistemul Stretch Hood, care oferă protecție împotriva apei și a prafului într-un proces rapid.
În alte industrii, de la logistică la producția de mobilă și porțelan, soluțiile optime sunt echipamentele de înfoliat care pot preîntinde stretchul cât mai mult. De exemplu, KangooPack oferă o rată fixă de preîntindere de 325%. Mașinile noastre, de la cele semi-automate la cele complet automate, permit setări specifice, inclusiv ajustarea tensiunii în puncte multiple și întărirea anumitor zone, precum și conectarea și transmiterea datelor în cloud în timp real.
Daniel Coțop:
În producția de folie stretch, metoda de extrudare în mai multe straturi devine esențială. Folii multistrat (de la 27 la 67 straturi), cunoscute și sub denumirea de filme NANO, oferă avantaje semnificative: o rată foarte ridicată de preîntindere la grosimi reduse (de la 17 la 9 microni). Aceste filme reduc consumul de material pe ambalare și, implicit, costurile, comparativ cu variantele clasice de filme power. Stabilitatea paletului este îmbunătățită datorită forței superioare de strângere și a rezistenței punctiforme crescute.
La KangooPack, alegerea materialelor pornește de la produsul ambalat, echipamentul folosit și condițiile de manipulare și transport. Pentru folia stretch, analizăm consumul pe palet și comportamentul încărcăturii în testele efectuate.
Pentru sigilarea cutiilor, evaluăm banda adezivă în funcție de carton, condițiile de aplicare și cerințele de închidere. Dacă aplicația include cerințe privind reciclarea, verificăm documentația benzii pentru ansamblul suport și adeziv, precum și compatibilitatea cu fluxul de reciclare relevant.
Propunerile noastre se bazează pe specificațiile variantei ofertate și pe rezultatele testelor în aplicație.
Solicită o evaluare tehnică gratuită. Analizăm aplicația și stabilim ce variante de consumabile și setări merită testate.
